Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziţia cetăţenilor români care doresc să îşi petreacă vacanţa de Sărbători în afara graniţelor ţării, un ,,Ghid de Iarnă’’. Astfel, cetăţenii români au posibilitatea de a obţine informaţii de călătorie detaliate pentru anumite destinaţii turistice (Bulgaria, Elveţia, Ungaria şi Austria). Ministerul Afacerilor Externe a realizat, de asemenea, atât un pliant cât şi un spot, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români care doresc să se deplaseze în străinătate. Toate acestea, inclusiv ghidul, pot fi consultate pe site-ul MAE, la rubrica Sfaturi de călătorie. Astfel, în primul rând, românii sunt sfătuiţi să fie atenţi la bunurile personale şi la starea tehnică a vehiculelor. Referitor la Austria, MAE informează că starea generală a infrastructurii rutiere (autostrăzi, drumuri rapide şi drumuri naţionale) este foarte bună. Dar e bine de ştiut că folosirea aparatelor anti-radar constituie contravenţie în Austria, iar sancţiunea prevăzută constă în amendă contravenţională şi confiscarea aparatului. De asemenea, există posibilitatea reţinerii temporare a autoturismului. Totodată, poliţia rutieră austriacă a sporit numărul controalelor în ceea ce priveşte verificarea tehnică a autovehiculelor rutiere şi, dacă se constată că acestea nu corespund tehnic, se aplică amenda contravenţională cu reţinerea numerelor de înmatriculare şi, după caz, a permisului de conducere. Totodată, cei care vor călători în Austria sunt rugaţi să se asigure că au un loc de cazare în această ţară şi că dispun de suficiente fonduri pentru acoperirea costurilor perioadei de şedere. Românii care îşi vor petrece sărbătorile sau vor tranzita Bulgaria sunt informaţi că poliţia locală suspendă cu uşurinţă permisele de conducere, iar amenda se plăteşte doar la bancă.
Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.