Primăria Ploieşti, prin Serviciul Public Finanţe Locale, va organiza, astăzi, 16 decembrie, la ora 16.00, în sala Teatrului “Toma Caragiu”, o dezbatere publică privind nivelul taxelor şi al impozitelor locale, aferente anului 2014. După cum ne-a declarat Simona Dolniceanu, directorul Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti, este pentru prima dată, în ultimii ani, când municipalitatea organizează o acţiune al cărei scop este informarea cetăţenilor în calitatea lor de contribuabili, în legătură cu nivelul taxelor şi al impozitelor pe care aceştia trebuie să le achite pentru bunurile aflate în proprietate. „Am decis organizarea acestei dezbateri publice, pentru că am dorit ca ploieştenii să fie cât mai bine informaţi în legătură cu taxele şi impozitele locale aferente anului viitor. Nivelurile acestora sunt stabilite în baza legislaţiei în vigoare, dar trebuie supuse, totodată, dezbaterii şi votului Consiliului Local Ploieşti. Ploieştenii trebuie, însă, să ştie faptul că taxele şi impozitele locale pentru anul viitor se menţin la nivelul celor din anul 2013”, ne-a mai declarat interlocutoarea noastră. Municipalitatea organizează această acţiune în contextul în care, peste câteva zile, este programată şedinţa Consiliului Local Ploieşti unde, pe ordinea de zi, se află şi proiectul care vizează stabilirea taxelor şi a impozitelor locale aferente anului viitor.
Conform legislaţiei în vigoare, impozitul pe clădiri, pe teren şi cel auto se plătesc anual, în două tranşe egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv. Ploieştenii care vor participa astăzi la dezbaterea publică menţionată vor putea afla că şi în 2014 va fi valabilă prevederea conform căreia vor beneficia de reducere dacă vor plăti anticipat. Astfel, pentru plata integrală cu anticipaţie a taxelor şi a impozitelor locale, până la data de 31 martie 2014, contribuabilii vor beneficia de o bonificaţie de 10%. Totodată, reprezentanţii Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti vor prezenta detalii şi despre cum se calculează – aşa cum a fost stabilit prin lege – impozitul pe clădiri, teren şi auto. În primul caz, explicaţiile vor fi şi mai detaliate, având în vedere că, de regulă, impozitul pe clădiri se calculează în funcţie de zona în care se află amplasate acestea, suprafaţa, numărul de camere, dar şi în funcţie de dotarea acestora cu instalaţii. Ca şi în acest an, şi în 2014 vor fi valabile facilităţile la plată, respectiv gratuităţile acordate categoriilor de persoane prevăzute în lege. De asemenea, va rămâne valabilă şi scutirea de la plata impozitului pe clădire sau impozit/taxa pe teren, pe anul 2014, pentru contribuabilii care deţin o singură proprietate (fie clădire, fie teren) şi care au venituri lunare nete mai mici sau egale de 450 lei (inclusiv pentru persoanele fără venituri), cu condiţia achitării debitului restant. Scutirea se va acorda doar în cazul în care contribuabilul are domiciliul în locuinţa declarată. În cazul în care imobilul deţinut este format din clădire şi teren aferent, scutirea se va aplica doar pentru clădire, pentru teren contribuabilul urmând să achite impozit/taxă aferentă. În aceste cazuri, scutirea se va acorda pe baza unei cereri temeinic justificate, depusă de contribuabil, pe baza unui referat întocmit de inspectorul de sector, verificat de şeful de serviciu şi aprobat de conducerea fiscului ploieştean. Locuinţa deţinută la adresa de domiciliu, pentru care se va acorda scutire de la plata impozitului pe clădire, va trebui să îndeplinească toate condiţiile privind suprafeţele minimale, în funcţie de numărul de persoane, prevăzut de Legea locuinţei nr.114/1996, republicată.
N.DUMITRESCU














