• Prahova este reprezentată în cea mai importantă instituţie a statului de 16 deputaţi şi 7 senatori

Conform calendarului, a trecut un an de când românii au stabilit, prin vot uninominal, cine îi va reprezenta în cea mai importantă instituţie a statului – Parlamentul. Pe 9 decembrie 2012, pentru alegerea deputaţilor şi a senatorilor, în Prahova au fost amenajate 620 de secţii de votare, la urne prezentându-se 321.985 de persoane, alegerile parlamentare pentru mandatul 2012-2016 fiind câştigate de către Uniunea Social Liberală.

Prahovenii s-au clasat pe locul al doilea pe ţară în ceea ce priveşte prezenţa la vot în mediul urban (46,88%), şi pe locul zece (46,92%) în mediul rural, în topul naţional privind prezenţa electoratului la urne, judeţul nostru clasându-se pe locul şase, cu 46,90%. Conform datelor statistice, în Prahova au fost înregistrate 105 candidaturi pentru Parlament- 78 de candidaturi pentru Camera Deputaţilor şi 27 pentru Senat, formaţiunile politice sau alianţele politice având propuneri fie pentru toate cele 12 colegii parlamentare pentru Camera Deputaţilor şi cinci colegii pentru Senat, fie doar pentru o parte dintre acestea. Trebuie menţionat însă că, în privinţa rezultatelor, unii dintre candidaţi şi-au aflat victoria sau înfrângerea în alegeri încă de la comunicarea rezultatelor parţiale, dar şi că „loteria voturilor” a făcut ca, în final, să prindă mandat de deputat sau de senator chiar şi o parte dintre cei sancţionaţi la urne de către electorat. Concret, deşi pe 9 decembrie 2012 prahovenii au ieşit la urne în vederea alegerii a 12 deputaţi şi 5 senatori – conform colegiilor parlamentare stabilite pentru judeţul nostru- efectele legislaţiei care vizează modalitatea alegerii parlamentarilor au făcut ca, în baza deciziilor stabilite de Biroul Electoral Central, judeţului nostru să-i fie atribuite mai multe mandate de parlamentar. Astfel, unii dintre candidaţi au fost sancţionaţi la urne, în baza redistribuirii voturilor de la nivel naţional au mai primit mandate de parlamentari şi alţi cinci candidaţi, acestea fiind acordate nu USL – care a primit cele mai multe voturi în Prahova – ci partidelor ai căror candidaţi s-au situat pe locurile doi sau trei ca număr de voturi valabil exprimate, respectiv cei de la Alianţa România Dreaptă (alianţă politică şi electorală formată din Partidul Democrat Liberal, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi Forţa Civică) şi Partidul Poporului-Dan Diaconescu. Pentru Camera Deputaţilor au fost înregistrate 311.327 de voturi valabil exprimate, dintre care: pentru USL – 181.641 de voturi, ARD – 77.135 de voturi , PP-DD – 41.370 de voturi. Pentru Senat au fost înregistrate 310.695 de voturi valabil exprimate, dintre care: pentru USL – 183.720 de voturi, ARD – 80.012 voturi, PP-DD – 41.840 de voturi. Cei 23 de parlamentari care îi reprezintă pe prahoveni, în mandatul 2012- 2016, în cea mai importantă instituţie a statului sunt – pentru Camera Deputaţilor: Colegiul 1 – Mircea Roşca, Colegiul 2 – Virgil Guran, Colegiul 3 – Graţiela Gavrilescu, Colegiul 4 – Sebastian Ghiţă, Colegiul 5 – Sorin Teju, Colegiul 6 – Dragoş Gunia, Răzvan Tănase, Colegiul 7 – Alexandri Nicolae, Colegiul 8 – Vlad Cosma, Colegiul 9 – George Ionescu, Colegiul 10 – Ion Eparu, Gabriela Lola Anghel, Colegiul 11 – Paul Dumbrăvanu, Roberta Anastase, Colegiul 12 – Andrei Sava, Dragoş Zisopol (ales la nivel naţional); pentru Senat – Colegiul 1 – Severin Georgică, Colegiul 2 – Daniel Savu, Colegiul 3 – Ion Luchian, Dan Ioniţă, Colegiul 4 – Radu Oprea, Colegiul 5- Augustin Mitu, Andrei Volosevici. De menţionat că, dezamăgiţi de liderii partidului pe a cărui listă au candidat anul trecut – PP-DD – în urmă cu câteva luni, un deputat – Răzvan Tănase şi un senator – Dan Ioniţă – s-au alăturat grupurilor parlamentare ale PSD, cu menţiunea că primul s-a înscris în UNPR (formaţiune care, alături de PSD, face parte din Alianţa de centru stânga). În ceea ce priveşte activitatea parlamentarilor prahoveni în primul an de mandat, în total, aceştia au înregistrat 341 de iniţiative legislative, făcându-se remarcaţi şi în ceea ce priveşte luările de cuvânt, declaraţiile politice ori interpelările pe teme de larg interes pentru prahoveni.
N.DUMITRESCU