Un seism cu magnitudinea de 3,6 pe scara Richter s-a produs sâmbătă, la 18.56, în zona Vrancea, la o adâncime de 140 de kilometri, informează Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Oraşele cele mai apropiate de epicentrul cutremurului sunt Covasna (35 de kilometri), Târgu Secuiesc (50 de kilometri), Vălenii de Munte (53 de kilometri), Săcele (55 de kilometri) şi Râmnicu Sărat (56 de kilometri), potrivit datelor publicate pe site-ul INFP.

În 6 octombrie, tot în zona Vrancea, s-a produs un cutremur cu magnitudinea 5,5 pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simţit şi la Bucureşti, dar şi în nordul Bulgariei şi în Republica Moldova.