Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP) a anunţat că joi dimineaţă s-a produs un cutremur în zona Vrancea.
Cutremurul cu magnitudinea de 4,4 s-a produs joi dimineaţă, la ora 6.38, la o adâncime de 90 de kilometri, în zona seismică Vrancea.
O statistică realizată de specialiştii de la INFP arată că, de la începutul anului până în prezent, s-au produs peste 1.110 cutremure, cele mai multe, cum era de aşteptat, în regiunea Vrancea, peste 350.
Preşedintele onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Gheorghe Mărmureanu, a declarat recent că un cutremur „foarte adânc” ar urma să se producă în regiunea Vrancea, zona de risc fiind sudul Moldovei şi mai puţin Capitala. Însă tot el a precizat că un cutremur cu magnitudinea de cel mult 7 nu produce victime şi nici pagube materiale.
„Putem avea cutremure până în 7, am spus-o oricând, cel puţin în ultimii cinci-şase ani. Un cutremur poate fi în orice zi, în orice noapte. Un cutremur de până în 7 şi chiar 7 nu produce pierderi de vieţi omeneşti şi nici de bunuri materiale”, a explicat Gheorghe Mărmureanu.














