Pe platoul din Masivul Bucegi, grosimea stratului de zăpadă depăşeşte 20 de centimetri, dar în zonele în care a fost viscolită de vântul puternic, aceasta poate ajunge şi la un metru. Aşadar, odată ajunşi în Staţiunea Buşteni, înainte de a urca pe munte, este de preferat ca turiştii să ia legătura cu salvamontiştii, pentru a afla informaţii despre starea traseului respectiv, dacă este practicabil sau nu.
Conform precizărilor şefului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, din cauza vremii nefavorabile, „în prezent, multe dintre traseele montane sunt închise, precum cele care duc spre Jepii Mari, Jepii Mici, Valea Cerbului sau Creasta Bucşoiului. În schimb, turiştii pot alege traseele montane Buşteni – Cascada Urlătoarea, Buşteni – Poiana Izvoarelor sau Buşteni – Cabana Gura Diham, care sunt deschise”.
Acesta a adăugat că, înainte de a porni la drum pe aceste trasee montane, turiştii sunt sfătuiţi să fie echipaţi corespunzător sezonului de iarnă, nu cu adidaşi şi o geacă subţire de fâş, cum se mai întâmplă uneori.
De asemenea, în cazul existenţei unui grup de turişti, pentru evitarea oricărei neplăceri, traseul montan trebuie ales în aşa fel încât acesta să poată fi accesibil celui mai puţin dotat fizic dintre membrii grupului. Apoi, turiştilor motorizaţi le reamintim că este periculos să se avânte cu maşinile pe traseele închise, deoarece pe anumite tronsoane nu există parapeţi pe marginea drumului şi s-ar putea accidenta sau trezi cu maşinile avariate.
În sfârşit, le reamintim iubitorilor de drumeţii montane că în momentul în care vântul suflă cu mai mult de 20 metri/secundă, telecabina nu mai funcţionează, aşa cum s-a întâmplat, adeseori, la Buşteni şi în acest zile.

D. CONSTANTIN