Un copil în vârstă de nouă ani a murit, joi seară, strivit de zidul unei case din Ploieşti.
Potrivit unui martor copilul, în vârstă de nouă ani, a dat cu piciorul în zidul din gardul unei case, moment în care mai multe cărămizi s-au desprins și apoi zidul a căzut peste acesta, scrie observatorulph.ro.

La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Pompierilor, Poliţiei şi Salvării, iar copilul a fost transportat la Spitalul Judeţean Ploieşti, unde a decedat.

Poliţia şi Parchetul au demarat o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor producerii tragediei.