Potrivit unui ordin al ministrului Sănătăţii, publicat recent în Monitorul Oficial al României, Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti – cea mai mare unitate sanitară din judeţ şi cu cea mai mare rată de adresabilitate – se acreditează pentru activitatea de prelevare de organe.

Conform aceluiaşi ordin, acreditarea este valabilă pe o perioadă de cinci ani, şi poate înceta înainte de acest termen doar dacă se constată, în urma inspecţiilor efectuate, că unitatea spitalicească nu respectă prevederile legale în vigoare. De asemenea, orice modificare a criteriilor iniţiale de acreditare intervenită în cadrul unităţii deja acreditate trebuie notificată Agenţiei Naţionale de Transplant, în vederea reacreditării.

Mai multe detalii in editia tiparita de maine a Ziarului Prahova.