Reprezentanţii Penitenciarului Ploieşti, împreună cu poliţişti şi jandarmi prahoveni au pus în scenă, ieri, o situaţie cu totul deosebită care ar putea apărea lângă unitatea respectivă: tentativă de acţiune din afară, însoţită de reacţia de răzvrătire a unui deţinut recalcitrant faţă de dispoziţiile date de personalul instituţiei.
Potrivit reprezentanţilor penitenciarului, simularea de ieri a presupus “ un exerciţiu tactic, care a avut ca scop creşterea capacităţii de reacţie a efectivelor din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor, în cazul acţionării în comun pentru rezolvarea unor incidente operaţionale sau critice”.
În acest context, exerciţiul a presupus reacţii violente ale unui grup de patru indivizi înarmaţi cu topoare şi cuţite – civili – împotriva gardienilor de la Penitenciarul Ploieşti. “Scandalul” a venit ca urmare a refuzului de a fi primiţi la sectorul vizite al penitenciarului, pe motiv că se aflau în stare de ebrietate.
“Atacurile” de afară au fost coroborate cu revolta unui deţinut, care nu a mai vrut să respecte dispoziţiile personalului unităţii, el ameninţând că va sparge geamurile şi se va tăia ! Acesta era nemulţumit că nu li s-a permis accesul la sectorul vizită celor patru agresori. Acţiunea s-a desfăşurat conform planului întocmit de cele trei instituţii şi nu s-a soldat cu incidente neprevăzute…
(F.T.)

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentTur perfect
Articolul următorFructul care te poate ucide