Fotbaliștii Petrolului i-au vizitat pe elevii Liceului Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” din Ploiești pentru a-i invita la meciul de luni seară, cu Viitorul Constanța. Elevii lui Cosmin Contra au avut parte de o primire entuziasmantă, susținătorii „lupilor” comportându-se ca niște adevărați suporteri pe stadion. Cu steaguri și fumigene, fanii au creat o atmosferă similară celei de la meciurile de pe arena „Ilie Oană”, 5 dintre ei demonstrând în cadrul unui concurs că posedă cunoștințe solide privind istoria clubului. Participanții au câștigat cu toții un premiu special: se vor afla pentru o zi alături de jucătorii Petrolului!
Antrenorul Cosmin Contra a ținut să le mulțumească pentru susținere celor peste o mie de elevi de la „Victor Slăvescu”: „Sperăm să ne întorceți vizita, așa că așteptăm la meciuri, pe stadion, avem nevoie de încurajările voastre!”.
Vizibil emoționat de reacția fanilor, Geraldo Alves s-a declarat încântat că prezența Petrolului a produs o imensă bucurie adolescenților: „Fotbaliștii, în special, sunt adevărate exemple pentru ei, iar atunci când ne văd și în afara gazonului sunt în culmea fericirii. Ne simțim bine participând la astfel de acțiuni, vom mai merge și în alte școli și licee din Ploiești”.
La final, preț de o jumătate de oră, jucătorii au oferit bilete pentru partida cu Viitorul, au dat autografe pe postcarduri și au făcut sute de fotografii.