În primele 10 luni din acest an, la nivelul întregii ţări au fost înregistrate 23.543 de societăţi comerciale intrate în insolvenţă din cauza incapacităţii de plată, cu aproape 8 la sută mai mult decât în perioada similară a anului precedent, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Numai în luna octombrie, de exemplu, au ajuns în imposibilitatea de a-şi achita facturile curente către terţi 3.323 de societăţi comerciale, mai mult decât dublul celor care au ajuns în această delicată situaţie în luna septembrie 2013.
Municipiul Bucureşti şi judeţul Bihor conduc în topul judeţelor cu cele mai multe firme intrate în insolvenţă în acest an, cu 2.959 de firme (în creştere cu 13,46 la sută faţă de 2012), respectiv 1.366 de firme (+ 25,67 la sută), urmate de judeţul Galaţi cu 1.293 de firme (+ 37 la sută). Din fericire, judeţul Prahova stă ceva mai bine la acest capitol, în sensul că, în perioada ianuarie – octombrie 2013, au solicitat intrarea în insolvenţă doar 562 de societăţi comerciale faţă de 687 de societăţi comerciale (- 18,2 la sută) în perioada similară a anului precedent.
Din statistica ONRC mai reţinem, de asemenea, şi faptul că multe dintre firmele care s-au confruntat, în decursul acestui an, cu dificultăţi financiare din cauza efectelor crizei sunt, în continuare, cele care au ca profil de activitate comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, domeniu din care au intrat în insolvenţă 6.116 societăţi comerciale – cu 21,08 la sută mai multe decât în anul anterior. Aceste firme sunt urmate de cele din industria prelucrătoare –1.953 societăţi (+ 16,23 la sută) şi de cele din sectorul transporturi şi depozitare – 1.082 de firme (+ 13,66 la sută).
Per total, la sfârşitul lunii precedente, la nivel naţional mai erau în activitate aproape un milion de societăţi comerciale.
C. DUMITRU