Amenajat în satul de reşedinţă al comunei Măneciu, Liceul Tehnologic este unitatea de învăţământ către care se îndreaptă copiii din bazinul superior al Teleajenului, aici învăţând 1.380 de elevi. După cum am aflat de la directorul Constantin Pisău, instituţia de învăţământ este constituită pe două filiere: reală – profil matematică-fizică, şi tehnologică- având specializările mecanică, prelucrarea lemnului, comerţ-turism. Aşa cum am văzut şi la faţa locului, unitatea de învăţământ oferă condiţii bune pentru derularea programului educaţional, iar orele de sport desfăşurându-se într-un spaţiu special amenajat, în exterior, care a fost finalizat anul trecut. Terenul este organizat pentru practicarea mai multor discipline sportive, are pistă de atletism, inclusiv nocturnă, fiind amenajate şi vestiare care au în dotare duşuri cu apă caldă. De asemenea, instituţia are amenajată şi o modernă bibliotecă prevăzută cu o sală de lectură, unde elevii au la dispoziţie peste 20.000 de volume.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.