Numită “boala secolului XXI”, la momentul actual depresia este una dintre cele mai grave probleme de sănătate ale societăţii moderne, în condiţiile în care proporţiile celor afectaţi de o formă uşoară sau medie de depresie sunt de 18-20%. Adică, o persoană din cinci la nivel mondial. Statisticile sunt îngrijorătoare şi în România, unde boala afectează o treime din populaţie prin diferite forme de depresie, însă, la fel ca şi în alte ţări, mai puţin de jumătate dintre cei depresivi apelează la ajutor medical, potrivit statisticilor făcute publice de Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie (ARPP). Este cunoscut faptul că trecerea la sezonul rece ne poate influenţa negativ, agravând stările de tristeţe, supărare sau pe cele depresive, scrie DoctorulZilei.ro.

Ştiaţi că scorţişoara are puterea de a trata cancerul, tusea şi răceala? Potrivit unui studiu, scorţişoara are un efect puternic în menţinerea în limite normale a nivelului de zahăr în sânge. De asemenea, condimentul ajută la scăderea lipidelor din sânge şi la diminuarea colesterolului. Scorţişoara dilată vasele de sânge, iar în felul acesta se reduce riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare, atât de întâlnite în rândul diabeticilor. Puteţi prepara un ceai din câteva linguri de scorţişoară şi apă clocotită şi să-l beţi de câteva ori pe zi. Extractul de scorţişoară are în compoziţie substanţe nutritive care transmit impulsurile organismului către creier, protejându-l de boli. Astfel, condimentul previne apariţia bolii Alzheimer şi încetineşte progresul acesteia. De asemenea, este benefic să consumaţi, zilnic, pe stomacul gol, o linguriţă de pudră de scorţişoară cu miere.

Întrebuinţată cel mai des pentru scăderea febrei în caz de răceală sau de gripă, aspirina are nenumărate proprietăţi, dar şi contraindicaţii. Aspirina sau acidul acetilsalicilic face parte din categoria medicamentelor antiinflamatoare. De aceea, este indicată în tratamentul inflamaţiilor cauzate de reumatismul articular. De asemenea, dacă vă doare capul, aveţi dureri dentare sau musculare, puteţi lua o aspirină, căci are şi proprietăţi analgezice. Din cauză că irită tubul digestiv, aspirina poate duce la arsuri gastrice, dureri abdominale, greaţă şi vărsături, favorizând apariţia ulcerului gastric. De aceea, specialiştii recomandă aspirina tamponată, un amestec de acid acetilsalicilic şi de săruri de calciu. Indiferent de tipul de aspirină pe care îl alegeţi, nu luaţi medicamentul pe stomacul gol.