În perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2013, în Penitenciarul Ploieşti au fost efectuate 117 percheziţii pentru identificarea şi confiscarea obiectelor interzise, în special a telefoanelor mobile.
Controalele au fost efectuate atât asupra deţinuţilor, cât şi în camerele de deţinere sau în locurile în care aceştia au acces, respectiv în secţiile exterioare ale clădirii.
În intervalul amintit, asupra persoanelor private de libertate, gardienii au găsit 52 de telefoane mobile, 25 de cartele SIM, şapte încărcătoare de telefoane mobile etc.
Totodată, în camerele de deţinere şi în secţiile exterioare ale Penitenciarului Ploieşti (punctele de lucru) au mai fost găsite 528 de telefoane mobile, 138 de cartele Sim, 137 de încărcătoare, 30 de dispozitive hands- free, dar şi… două vase cu fructe puse la fermentat !
De asemenea, ca urmare a percheziţiilor derulate asupra vizitatorilor, au fost ridicate 10 telefoane mobile, 23 de cartele SIM, şase dispozitive de stocare memorie, două spray-uri paralizante ş.a.m.d.
După cum ni s-a precizat de la Penitenciarul Ploieşti, introducerea în clădire a bunurilor şi a obiectelor interzise se pedepseşte cu închisoarea de la o lună la doi ani, sau cu amendă.

Mai multe amanunte in editia tiparite de maine a Ziarului Prahova.