Polițiștii din Ceptura au fost sesizați despre faptul că la o locuință din satul Ceptura de Jos, trei persoane au imobilizat o femeie de 57 de ani din localitate pentru a ajuta un bărbat de 45 de ani la săvârșirea infracțiunii de viol.
Prin constrângere, aceștia au obligat partea vătămată să întrețină raporturi sexuale, au lipsit în mod ilegal victima de libertate reținând-o împotriva voinței sale, după care au alungat-o în stradă, dezbrăcată complet aducând atingere bunelor moravuri, spre indignarea colectivității.
În continuare, la data de 27.11.2013 organele de cercetare ale poliției judiciare au luat măsura preventivă a reținerii față de cei patru, respectiv față de o femeie de 50 ani, doi bărbați de 45 ani și un altul de 23 ani, toți din com.Ceptura, jud.Prahova.
Ulterior, la aceeași dată aceștia au fost propuși pentru luarea măsurii preventive a arestării, fiind prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil. Procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de cei patru, însușindu-și propunerea organelor de cercetare penală pentru arestarea preventivă.
Cei patru au fost prezentați Judecătoriei Mizil, iar instanța a respins propunerea de arestare preventivă, față de aceștia, în subsidiar dispunând luarea măsurii preventive de a nu părăsi localitatea, respectiv comuna Ceptura pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 27.11.2013 până pe data de 25.12.2013 inclusiv.
Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Secției de Poliție Rurală nr. 5 Ceptura.