CSM Oradea – CSU Asesoft, astazi, ora 19:00, Digi Sport 2

Rănite la mijlocul săptămânii, în EuroChallenge, respectiv EuroCup, CSM Oradea şi CSU Asesoft se întâlnesc în partida care ar putea decide, încă de pe acum, câştigătoarea sezonului de toamnă în Liga Naţională. Cu un meci mai mult disputat, băieţii lui Cristian Achim abordează întâlnirea din Sala Antonio Alexe de pe prima poziţie a ierarhiei, după care ploieştenii aruncă „săgeţi” tocmai de la începutul actualei ediţii de campionat.

Prestaţia mai puţin reuşită din partida cu Lukoil Academic, în urmă cu trei zile, poate fi ştearsă cu buretele, duminică seară, pe malul Crişului. Cel puţin asta gândesc la unison campionii, pentru care o victorie în faţa lui CSM Oradea ar putea reprezenta un nou punct de plecare în tentativa de a „migra” către performanţa europeană.
„CSM Oradea a demonstrat, în ultimele sezoane, că poate avea un cuvânt greu de spus în lupta pentru trofee. Revenirea lui Titus Nicoară şi toate celelalte transferuri efectuate în vară au sporit şi mai mult forţa unei formaţii bazate, în principal, pe un colectiv puternic”, a declarat preşedintele executiv al ploieştenilor, Ionuţ Georgescu.

În plan statistic, CSM Oradea dă trei jucători cu medii de peste 10 puncte marcate pe întâlnire. Titus Nicoară, cel mai receptiv baschetbalist al gazdelor de la semidistanţă, Daniel Dillon, principalul furnizor al bihorenilor în planul construcţiei, şi „shooter”-ul sârb Radovan Markovic sunt oamenii care ilustrează conceptul tactic al lui Achim. Deja „familiarizaţii” Zarko Comagic şi William Franklin, canadianul venit din campionatul Rusiei, Sean Denison, şi „autohtonii” Bogdan Ţibârnă şi Daniel Popescu rămân piese importante în angrenajul orădenilor, oricând capabile să aducă un plus în evoluţia liderului.

Partida de la Oradea va fi arbitrată de o brigadă formată din Alexandru Olaru, Ciprian Stoica şi Laszlo Bukuresti, comisar din partea FRB fiind delegat Eugen Poenaru.