Potrivit unei hotărâri recent aprobate de Consiliul Judeţean, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova va fi reorganizată prin desfiinţări de servicii/compartimente, înfiinţări de servicii/birouri, redistribuiri de posturi funcţii publice vacante etc. Concret, în cadrul DGASPC Prahova, conform hotărârii menţionate, sunt încadrate 1890 de posturi dintre care 62 de posturi de conducere şi 1828 posturi de execuţie, cu respectarea fondului de salarii aprobat pentru anul 2013. De asemenea, se menţine numărul total de funcţii publice de 149 de posturi, dar în schimb, ca o noutate, se majorează numărul funcţiilor publice de conducere de la 17 la 20 funcţii (se înfiinţează două posturi vacante de şef serviciu şi un post vacant de şef birou). De asemenea, trebuie precizat că numărul total de funcţii publice de execuţie se reduce de la 132 la 129 (se desfiinţează un post vacant de referent / superior, un post vacant de consilier / debutant şi un post vacant de consilier / asistent ). Printre compartimentele desfiinţate, conform hotărârii aprobate, se numără cel de administrare machetă electronică, secretariatul comisiilor de proiecte europene, de personal de deservire, precum şi cel de registratură şi relaţii cu publicul, unele dintre acestea urmând a fi reorganizate în servicii sau birouri.
De asemenea, o altă hotărâre recent votată în şedinţa de CJ ce vizează DGASPC se referă la modificarea componenţei Comisiei pentru protecţia copilului a judeţului Prahova. Concret, se revocă din componenţa comisiei menţionate Bunghez Elena Daniela, de la Asociaţia „Casa Speranţei” Câmpina, reprezentantul organismelor private acreditate, care avea calitatea de membru. Ca înlocuitor, în aceeaşi comisie, este desemnată Baciu Constanţa Camelia, de la Organizaţia Umanitară ,,Concordia’’, reprezentantul organismelor private acreditate, propunerea fiind făcută de secretarul judeţului.
C.D.














