CSU Asesoft – U Mobitelco, ora 20:00, Digi Sport 3
Poate cel mai important duel al ultimilor ani în baschetul românesc își va consuma, în această seară, un nou episod în Sala Olimpia. Formația campioană, posesoarea celei mai lungi serii active de victorii înlănțuite, își va măsura forțele cu o echipă clujeană pe cât de ambițioasă, pe atât de inconstantă, care în mod cert se va mobiliza exemplar pentru confruntarea cu elevii lui Arnautovic.
Deși pare greu de imaginat, prin prisma performanțelor afișate de ploieșteni în sezoanele precedente, clujenii au fost cei care au dat tonul ultimelor confruntări directe. Mai precis, punând la socoteală și întâlnirea de anul acesta, din cadrul turneului final al Cupei României, U Mobitelco a câștigat patru din ultimele cinci partide, reușind aproape de fiecare dată să deschidă o serie nefastă în tabăra prahovenilor.
Tocmai pentru a evita o astfel de situație și, mai ales, pentru a face un nou pas spre vârful ierarhiei, „alb-albaștrii” sunt obligați să învingă, chiar dacă, de cealaltă parte a baricadei, se va afla Darius Hargrove. Americanul, cu peste 150 de partide în tricoul Asesoftului, cunoaște mai bine ca oricine altcineva micile secrete din jocul fostei sale echipe, „D.” fiind, de altfel, principalul realizator al „studenților”, cu o medie de 15.1 puncte pe meci. Procentajele sale îl plasează, însă, abia pe locul 5 în topul celor mai eficienți jucători ai ardelenilor, „actualul” Hargrove – ajuns la 31 de ani, scăzând mult în evoluții comparativ cu jucătorul care decidea, în 2010, aproape de unul singur soarta titlului.
Veteranii Branko Cuic și Milan Medvedj, căpitanul Mihai Silvășan și numele noi propuse pentru sezonul în curs – extrema de forță Ivan Kuburovic și centrul Josh Sparks, sunt ceilalți jucători „vocali” din lotul avut la dispoziție de Dorin Pintea, antrenor venit în vară din „linia a doua” după mai mulți ani petrecuți ca „secund” în mandatele lui Tab Baldwin, Marcel Țenter sau Niksa Bavcevic.