La reuniunea Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat, care va fi organizată la Bucureşti, maine şi poimâine, la Parlament şi Sala Palatului din Capitală, Organizaţia Prahova a PSD va fi reprezentată de 200 de delegaţi. Conform informaţiilor pe care le-am aflat, alături de conducerea social-democraţilor prahoveni, la Bucureşti se vor deplasa primari, viceprimari, consilieri judeţeni şi locali, cu menţiunea că Mircea Cosma şi Cornel Nanu se vor afla în dublele lor calităţi deţinute în partid.
Mircea Cosma este preşedinte al Organizaţiei Prahova a PSD, dar şi vicepreşedinte regional al partidului, la nivel naţional, pentru Regiunea Sud, iar Cornel Nanu – primar al comunei Cornu şi preşedinte al Ligii aleşilor locali social-democraţi din judeţ.
Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.