În această toamnă se împlinesc 65 de ani de când s-a înfiinţat, la Bucureşti, Institutul de Petrol şi Gaze – instituţie a cărei activitate s-a mutat ulterior la Ploieşti şi care, din anul 1992, are titulatura de universitate – precum şi 45 de ani de când a luat fiinţă Casa de Cultură a Studenţilor ( CSS ) din Ploieşti. În perioada 14-31 octombrie, în municipiul reşedinţă de judeţ se vor desfăşura ample manifestări culturale, ştiinţifice şi sportive dedicate celor două aniversări, evenimentele fiind organizate de UPG, CCS, în colaborare cu Consiliul Judeţean Prahova şi Primăria Ploieşti, parteneri fiind peste 30 de instituţii culturale, de învăţământ şi administrative din judeţ şi de la nivel naţional. La manifestări vor participa peste 1000 de tineri de la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, din alte centre universitare şi din liceele ploieştene.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.