Ţigările electronice se vor vinde ca şi până acum, liber, şi nu în farmacii. Aceasta este decizia Parlamentului European, în urma votului de marţi, de la Strasbourg.
Cei mai mulţi eurodeputaţi s-au pronunţat împotriva unui amendament care propunea clasificarea ţigărilor electronice drept medicament, pentru a limita vânzarea sa. Majoritatea aleşilor din partea dreptei, membrii Partidului Popular European, liberalii, euroscepticii conservatori au votat împotriva acestei măsuri. În schimb, propunerea a fost susţinută, dar fără succes, de socialişti şi ecologişti.
Ţigările electronice, al căror impact asupra sănătăţii rămâne controversat, nu pot fi însă vândute minorilor şi nu vor face obiectul reclamelor.