Angajatii Primariei Municipiului Ploiesti continua actiunile de control in vederea identificarii constructiilor ilegale si pentru intrarea in legalitate a acestora. Astfel, echipele de control vor fi prezente pe Bulevardul Republicii. In cadrul actiunilor de control vor fi verificate imobilele ilegale – cele construite fara autorizatie sau cele care nu au respectat autorizatia de constructie, precum si constructiile finalizate si care nu au fost declarate la Serviciul Public Finante Locale Ploiesti si astfel nu se plateste impozit pentru ele.
Actiunile de control vor avea loc de luni pana vineri intre orele 9.00-11.00. Echipele de control care vor efectua aceste verificari vor fi formate din trei inspectori ai Directiei Generale de Dezvoltare Urbana, Politiei Locale Ploiesti si Serviciului Public Finante Locale Ploiesti. Inspectorii vor avea asupra lor ecusoane, legitimatii de serviciu si ordine de deplasare.