Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir
Acesta a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian (284-305), trăgându-se din Tesalonic, fiind din început evlavios şi învăţător al credinţei celei în Hristos. Deci, mergând Maximian la Tesalonic, a fost prins sfântul şi pus în temniţă, pentru că era vestit în dreapta credinţă. Şi lăudându-se împăratul cu un om al lui ce-l chema Lie, i-a îndemnat pe oamenii cetăţii să iasă să se lupte cu el, căci acesta întrecea pe toţi cei de vârsta lui la mărimea trupului şi la putere. Un oarecare tânăr creştin – anume Nestor – mergând la Sfântul Dimitrie unde se afla în temniţă, i-a zis: “Robule al lui Dumnezeu, vreau să mă lupt cu Lie; roagă-te pentru mine”. Iar sfântul, însemnându-l la frunte cu semnul crucii, i-a zis: “Şi pe Lie vei birui şi pentru Hristos vei mărturisi”. Deci luând Nestor îndrăzneală din cuvintele acestea, a mers de s-a luptat cu Lie şi i-a pus semeţia jos, omorându-l. De care lucru împăratul ruşinându-se, s-a mâhnit şi s-a mâniat. Şi fiindcă s-a aflat că Sfântul Dimitrie a îndemnat la aceasta pe Nestor, a trimis ostaşi şi le-a poruncit să-l străpungă cu suliţele pe sfântul în temniţă deoarece a fost pricina înjunghierii lui Lie. Astfel marele Dimitrie şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, făcând după moartea sa multe minuni şi uimitoare tămăduiri. Apoi, din porunca împăratului, s-a tăiat şi capul Sfântului Nestor.














