Un vaccin din programul obligatoriu lipseşte din cabinetele medicilor. Vaccinul care previne poliomelita dar şi hepatita B se face la vârsta de două luni şi trebuie repetat la 6 luni. În lipsa dozelor, bebeluşii rămân neimunizaţi şi se pot îmbolnăvi.
Vaccinul intră în schema gratuită de tratament, însă dozele distribuite până acum sunt insuficiente, motiv pentru care medicii nu mai dispun de acesta în cabinetele lor, potrivit România TV.
Cadrele medicale se văd obligate, astfel, să vaccineze doar bebeluşii de două luni. Copiii de şase luni care ar trebui să reia acest vaccin o pot face doar dacă părinţii îl cumpără din farmacii, unde costă circa 200 de lei.
Medicii spun că cei de la Direcţia de Sănătate Publică au promis că vor suplimenta aceste doze, însă nu au dat un termen concret.
Între timp, bebeluşii care nu sunt imunizaţi pot să se îmbolnăvească de poliomelită, hepatită B şi tusă convulsivă.