Azi în Ploieşti, a fost prima zi în care s-au distribuit ajutoare alimentare provenite din stocurile Uniunii Europene. Spre deosebire de alţi ani, a fost o prezenţă extrem de slabă. Vremea rea i-a determinat pe ploieşteni să mai amâne momentul ridicării alimentelor. ,,Practic, în prima oră, de la deschiderea programului nu s-au prezentat decât două persoane. Sigur, noi suntem aici şi îi aşteptăm pe toţi cei care pot şi doresc să vină să-şi ridice produsele. Probabil că principalul motiv pentru care nu au venit încă mulţi dintre cei care au primit invitaţie este legat de vremea rea, mai ales că unii sunt în vârstă, au diverse afecţiuni’’, ne-a precizat Amelia Mihai, şeful serviciului Preparare Hrană, din cadrul Cantinei de Ajutor Social. Totodată, potrivit interlocutoarei noastre, ploieştenii care vor dori să-şi ridice zilele acestea produsele de care beneficiază, în funcţie de statutul fiecăruia – şomer, persoană cu venit mimim grantat sau pensionar – trebuie să ştie că două dintre cele nouă produse disponibile lipsesc deocamdată din stoc. Este vorba despre miere şi conservele de carne, care conform declaraţiilor reprezentanţilor Consiliului Judeţean Prahova – prin intermediul căruia se distribuie alimentele în judeţ, către fiecare primărie – urmează să sosească.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.