Selecţionerul Victor Piţurcă a anunţat lotul pe care va conta pentru ultimele două partide din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2014, cele cu Andorra (11 octombrie) şi Estonia (15 octombrie). Din lot face parte şi jucătorul Petrolului, Ovidiu Hoban, cel care a bifat, până în momentul de faţă, patru selecţii sub tricoul primei reprezentative. Hoban s-a prezenta, astăzi, la reunirea de la Centrul Tehnic Naţional al FRF de la Mogoşoaia.

„Lupii” şi-au reluat antrenamentele
După meciul susţinut, aseară, la Mediaş, petroliştii s-au întors din această dimineaţă la antrenamente, având programată o şedinţă de pregătire ce s-a desfăşurat pe stadionul „Ilie Oană”. Pe lista jucătorilor care, din cauza problemelor medicale, urmează un program de recuperare separat s-a adăugat şi fundaşul central Geraldo Alves, acesta ratând, din cauza unei contracturi musculare, confruntarea cu Gaz Metan.
„Lupii” îşi vor continua antrenamentele până joi, atunci când vor pleca spre Madrid, pentru meciul amical cu Getafe, ce se va disputa o zi mai târziu.

fcpetrolul.ro