
Dragi cititori,
acest spaţiu de pagină vă aparţine. Aici îşi vor găsi loc punctele dumneavoastră de vedere în legătură cu ceea ce vă frământă, vă nemulţumeşte, vă îngrijorează, aţi dori schimbat sau credeţi că merită apreciat.
Care sunt documentele necesare în vederea internării într-un centru rezidenţial?
,,Aş vrea să ştiu ce acte trebuie să conţină dosarul de internare într-un centru rezidenţial. Mama mea e bolnavă, este încadrată în categoria persoanelor cu handicap şi nu are cine să o îngrijească’’.
Georgeta Stanciu, Ploieşti
* * *
Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 430/2008, pentru admiterea în centre publice rezidenţiale, o persoană cu handicap – ori reprezentantul legal al acesteia – trebuie să depună şi să înregistreze o cerere în acest sens la primăria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa solicitantul, primăria urmând să o transmită, în termen de maximum cinci zile lucrătoare, la registratura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova. Cererea trebuie să fie însoţită de următoarele documente: copie de pe actele de identitate; certificatul de naştere, de căsătorie sau de deces al aparţinătorului; copie de pe documentul care atestă încadrarea într-un grad de handicap; adeverinţa de venit; documente doveditoare ale situaţiei locative; ultimul talon de pensie, dacă este cazul; raportul de anchetă socială, investigaţii paraclinice (HIV, coprocultură, coproparazitologic, RBW, MRF); dovada eliberată de serviciul specializat al primăriei, în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap, prin care se atestă că acesteia nu i s-au putut asigura protecţia şi îngrijirea la domiciliu sau în cadrul altor servicii din comunitate.














