Turiştii care vor să-şi planifice vacanţe în Sinaia trebuie să ştie că până pe 30 octombrie Castelul Pelişor este închis, iar începând de pe 6 noiembrie şi până pe 30 noiembrie va fi închis şi Castelul Peleş. În aceste perioade se desfăşoară programul anual de curăţenie generală şi conservare. Potrivit interlocutoarei noastre, în urma unui studiu realizat după redeschiderea muzeului în anul 1990, s-a constatat că anual, în lunile octombrie şi noiembrie, se înregistrează valorile cele mai reduse în ceea ce priveşte dinamica numărului de vizitatori, aşa că această perioadă este potrivită pentru desfăşurarea curăţeniei generale, menţinând şi o tradiţie instituită de la fondarea muzeului în 1953. Totodată, s-a luat în considerare faptul că agenţiile de turism care includ Peleşul ca obiectiv principal în sejururile lor îşi încheie contractele de sezon în luna octombrie.
În prezent, un bilet pentru vizitarea expoziţiei de bază a Castelului Peleş, organizată la parter, costă 20 de lei pentru adulţi, 10 lei pentru pensionari şi 5 lei pentru studenţi, elevi, iar un bilet pentru vizitarea parterului şi a etajului I – 50 de lei pentru adulţi, 25 de lei pentru pensionari şi 12,5 lei pentru elevi şi studenţi. Tarifele pentru vizitarea Castelului Pelişor sunt: 20 de lei pentru adulţi, 10 lei pentru pensionari şi 5 lei pentru studenţi şi elevi. Instituit iniţial pentru primăvara şi vara acestui an, biletul dublu cu valoarea de 30 de lei pentru vizitarea parterului Castelului Peleş şi a întregului Pelişor rămâne valabil până la finalul acestui an.
Ana MAXIM














