Anul acesta, se împlinesc 65 de ani de la înfiinţarea Universităţii Petrol-Gaze, şi 45 de ani de la înfiinţarea Casei de Cultură a Studenţilor Ploieşti. Astfel, s-a anunţat că aniversarea celor două instituţii, strâns legate de istoria învăţământului de petrol şi a urbei lui Caragiale, prin menirea lor educativă şi culturală, le va oferi profesorilor şi studenţilor ocazia organizării unor evenimente ştiinţifice, educative şi culturale în perioada 14-31 octombrie a.c. În cadrul acestor evenimente, în ziua de 18 octombrie va fi organizată sesiunea solemnă a Senatului Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, dedicată învăţământului şi industriei de petrol din România. La această manifestare vor participa personalităţi marcante din domeniul învăţământului şi industriei de petrol, membri ai Academiei Române, ambasadori, membri ai corpului diplomatic, demnitari, reprezentanţi ai autorităţii judeţene şi locale.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.