Alertă la Şcoala Gimnazială cu clasele I –VIII, din comuna prahoveană Târgşoru Vechi ! Azi în jurul orei 13.00, 15 elevi din unitatea de învăţământ au acuzat o stare de rău, personalul profesoral solicitând ajutor la 112. La faţa locului au venit mai multe ambulanţe pentru a le acorda primul ajutor, iar 13 dintre copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti
Elevii au participat, alături de alţi colegi, la o slujbă de sfeştanie care s-a desfăşurat în interiorul şcolii, la finalul căreia au început să se simtă rău. ,,Nu ştim care este cauza pentru care le-a venit rău copiilor. Azi, la nivelul unităţii de învăţământ s-a decis să se serbeze ,,Ziua învăţătorului’’ şi în acest context, o parte dintre elevi, care au dorit, au participat la o activitate extraşcolară, respectiv la sfinţirea şcolii. Iniţial am vrut să mergem cu ei la pădure, dar pentru că a fost frig am decis să facem doar o slujbă de sfinţire a unităţii de învăţământ. La aceasta au participat aproximativ 40 de elevi, şi la un moment dat la vreo 15 dintre ei li s-a făcut rău.Dar nu are nicio legătură cu slujba sau mirosul de tămâie. Şi vă spun asta pentru că sfinţirea s-a făcut într-un hol, cu geamurile deschise. Iar în plus, la doi dintre copii, un băieţel şi o fetiţă, le-a fost rău şi cu o seară înainte’’, ne-a declarat Eugen Petre, viceprimarul comunei Tg. Vechi. Potrivit interlocutorului nostru, este exclusă şi o intoxicaţie de la centrala deoarece au venit specialişti de la ISU Prahova şi au verificat instalaţia şi totul era în regulă.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.