La arena de popice „Romgaz” Târgu Mureş a avut loc cea de-a treia etapă a Campionatului naţional de popice feminin. Echipa Conpet Petrolul Ploieşti, pregătită de antrenoarea Mihaela Lixandru, a avut o evoluţie mai bună decât la precedenta rundă, la care a încheiat pe ultimul loc, după ce în prima etapă ocupase locul întâi.
A fost o etapă foarte echilibrată, la care sportivele ploieştene au realizat a doua performanţă a rundei, cu 2957 de popice doborâte. Dintre elevele antrenoarei Mihaela Lixandru a impresionat Loredana Vişan, care a obţinut un rezultat demn de senioare, cu 552 de popice doborâte. De remarcat că acesta este cel mai mare punctaj reuşit de vreuna dintre sportivele ploieştene în acest sezon, Loredana depăşind performanţa Andreei Năstase din prima etapă (544 p.d.).

Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.