Inrautatirea brusca a vremii din ultimele zile i-a surprins nepregatiti pe unii dintre prahoveni, in sensul aprovizionarii cu lemne de foc pentru iarna. Asa ca, in loc sa si le procure de la ocoalele silvice sau depozitele de profil, unii indivizi au dat fuga in padurile statului sau in cele particulare.Cu doua zile in urma, de exemplu, politistii din Filipestii de Padure au surprins, in padurea din apropierea satului Ditesti, patru cetateni care taiau de zor mai multi copaci, de esenta carpen. Cei in cauza, toti din satul mentionat, au fost amendati cu suma de 2.300 de lei, iar cantiatatea de lemn de foc sustrasa (2.108 metri cubi) a fost predata Ocolului Silvic din Campina. Cu cate o amenda in valoare de 800 de lei s-au ales si doi indivizi din comunele Posesti, respectiv Batrani, care au fost prinsi de politistii Sectiei Rurale Drajna taind mai multi arbori nemarcati dintr-o padure proprietate particulara.Tot zilele trecute, doi cetateni din comuna Floresti s-au ales cu dosar penal, pentru savarsirea infractiunii de tentativa de furt calificat. Mai exact, acestia au fost surprinsi de politisti taind cu drujba un plop falnic, amplasat tocmai in… Parcul „Domnita”, din centrul comunei amintite.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.