l Oamenii de ştiinţă au dorit dintotdeauna să găsească un vaccin care să ne protejeze de toate tipurile de gripă, iar acum se pare că sunt la un pas de realizarea acestuia. Ţinând cont de faptul că noile tulpini de virus gripal pot fi chiar mortale pentru oameni, scopul cercetătorilor a fost crearea unui super-vaccin, care să ne protejeze. Potrivit Daily Mail, un vaccin care oferă protecţie pe toată durata vieţii în faţa tuturor tipurilor de gripă ar putea fi disponibil în următorii cinci ani. Experţi din Marea Britanie şi Europa susţin că au făcut un pas important în descoperirea unui asemenea vaccin, ei fiind pe punctul de a începe testele pe scară largă, după ce acesta a fost experimentat cu succes mai mulţi ani pe subiecţi umani. Dacă totul va decurge normal, noua injecţie va elimina nevoia de a folosi orice alte vaccinuri anuale şi ar putea salva mii de vieţi în fiecare an. Vaccinul universal ar putea fi eficient chiar şi faţă de noile tulpini apărute în ultimii ani, precum gripa spaniolă, chiar dacă aceastea suferă mutaţii. Astfel, ar putea fi prevenite pandemii ca cea din 1918, când au murit 100 de milioane de oameni, scrie Daily Mail. Profesorul John Oxford, unul dintre cercetătorii care se ocupă de acest studiu, s-a declarat entuziasmat de rezultatele obţinute. Programul său a obţinut recent milioane de euro sub formă de fonduri europene în vederea continuării cercetărilor.

* Fluctuaţiile de temperatură, alimentaţia dezechilibrată, stresul şi lipsa somnului sunt câţiva dintre factorii care ne pun în pericol sistemul imunitar, susţin medicii. Specialiştii spun că pentru a ne întări sistemul imunitar trebuie să respectăm câteva reguli esenţiale. De exemplu, pentru a ne putea îndeplini activităţile zilnice, trebuie să dormim între 6 şi 8 ore pe noapte. Aceasta este recomandarea oamenilor de ştiinţă care au corelat somnul cu echilibrul hormonal, menţinerea unei greutăţi optime, gândirea lucidă, îmbunătăţirea stării de spirit şi sănătatea pielii.

* Un mecanism nou descoperit i-ar putea ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă procesul de îmbătrânire şi să descopere modalităţi prin care acesta ar putea fi încetinit. Un om de ştiinţă din Statele Unite a descoperit un ceas intern care măsoară vârsta biologică a ţesuturilor şi organelor. Acest ceas indică faptul că, în timp ce multe ţesuturi sănătoase îmbătrânesc în acelaşi timp ca un întreg, unele dintre ele îmbătrânesc mult mai repede sau mai încet. Vârsta organelor afectate de boală variază foarte mult, unele fiind chiar şi cu zeci de ani „mai bătrâne” decât alte ţesuturi sănătoase din corp, scrie Descoperă.

* Ceea ce bărbaţii bănuiau de mult timp a fost confirmat şi în mod ştiinţific. Reprezentanţii sexului puternic au nevoie să se întâlnească de două ori pe săptămână cu prietenii pentru a fi fericiţi, afirmă un renumit profesor de psihologie de la Universitatea Oxford. Potrivit profesorului Robin Dunbar, sănătatea şi fericirea bărbaţilor cunosc îmbunătăţiri considerabile dacă se întâlnesc cu patru dintre prietenii lor, de două ori pe săptămână. Printre activităţile recomandate se numără sportul, discuţiile, glumele şi ieşirile la o bere în oraş.