Luna viitoare, mai exact în perioada 5-7 noiembrie a.c., în Prahova, la Ploieşti, vor avea loc două evenimente importante, care vor reuni, după cum a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, aproximativ 100 de specialişti europeni. Este vorba despre organizarea Biroului Internaţional al Adunării Regiunilor Vitivinicole Europeane (AREV), şi a Comitetului Oenologic, pentru buna desfăşurare a lor administraţia judeţeană alocând suma de 50. 000 de lei. Organizarea celor două evenimente la Ploieşti nu este întâmplătoare, judeţul Prahova aderând la AREV în anul 2007. În context, după o serie de discuţii purtate, reprezentanţii AREV au căzut de acord ca întâlnirea Biroului Internaţional şi a Comitetului Oenologic să aibă loc în judeţul Prahova, această opţiune deschizând noi oportunităţi de cooperare cu entităţi similare din restul Europei, asigurând participarea şi mai activă a judeţului la acţiunile desfăşurate în domeniul vitivinicol. Atuurile care au “cântărit “ cel mai mult în luarea deciziei organizării acestor evenimente au fost că Prahova este un judeţ care are o bogată experienţă şi o tradiţie îndelungată în ceea ce priveşte viticultura şi activităţile vitivinicole, dar şi faptul că există peste 10.000 ha de vii şi pepiniere viticole reprezentate prin bine cunoscutele podgorii Dealu Mare-Urlaţi, Valea Călugărească cu zona Seciu-Boldeşti-Scăeni, Ceptura, Tohani-Gura Vadului, dar şi “Drumul vinului”, proiect lansat cu scopul promovării specificului vitivinicol al judeţului. Prin organizarea acestor evenimente se are în vedere promovarea relaţiilor de parteneriat şi cooperare la nivel instituţional cu autorităţi locale şi regionale din statele membre ale asociaţiei, promovarea potenţialului turistic, al celui economic, a mediului de afaceri şi a oportunităţilor oferite de Prahova.
Adunarea Regiunilor Europene Vitivinicole se compune dintr-un Colegiu al Regiunilor, o asociaţie profesională formată din membri observatori, membri de onoare şi consilieri.
Reprezentanţii profesionali, care la nivel regional cuprind ansamblul celor care formează filiera viticolă, sunt regrupaţi în cadrul Consiliului European Profesional al Vinului, sarcina lor fiind aceea de a elabora textele supuse spre aprobare adunării plenare. AREV emite principiile directoare ale politicii viticole, în funcţie de interesele generale ale producătorilor şi consumatorilor, precum şi de particularităţile şi tradiţiile fiecărei regiuni în parte. Având în vedere importanţa acestor teme şi luând în considerare actualele tendinţe la nivel european, s-a considerat că judeţul Prahova poate oferi, cu ocaza organizării acestor întruniri, un cadru adecvat de dezbatere şi schimb de experienţă în domeniul vitivinicol.
N.DUMITRESCU