-Ploieştiul rămâne în cărţi pentru a fi desemnat reşedinţă de regiune
Făcând parte din grupul de specialişti şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene care se ocupă de procesul de reorganizare administrativ-teritorială din România, lansat de către Ministerul Dezvoltării, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, ne-a declarat că discuţiile pe tema regionalizării vor continua. „ Dezbaterile pe tema regiunilor care vor fi în România vor avea loc şi în perioada următoare. Mai mult decât atât, urmare a memorandumului de înţelegere pentru cooperarea în domeniile dezvoltării regionale şi administraţiei publice semnat la sfârşitul săptămânii trecute, la Bucureşti, între Ministerul Dezvoltării Regionale din Polonia şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice din România, cinci reprezentanţi din Prahova, cărora li se vor alătura şi alte persoane din celelalte judeţe din ţară, vor efectua o vizită în Polonia”, ne-a declarat seful administratiei prahovene.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.