• Investiţia depăşeşte 50 de milioane de euro, fiind create peste 1.000 de locuri de muncă
Harta economico-socială a Ploieştiului are, oficial, de ieri, un nou punct de reper: centrul comercial AFI PALACE.Cifrele sunt mai mult decât relevante: o investiţie ce depăşeşte 50 de milioane de euro – înscriindu-se, astfel, între cele mai mari realizate, în ultimii ani, în capitala judeţului – 1.000 de locuri de muncă, plus alte câteva sute de posturi auxiliare pentru furnizori şi distribuitori, peste 30.000 de metri pătraţi suprafaţă închiriată de branduri renumite la nivel naţional şi internaţional.
Deschis la mai puţin de un an şi jumătate de la demararea lucrărilor, modernul mall pune la dispoziţia ploieştenilor şi a potenţialilor cumpărători din localităţile învecinate zone extinse destinate magazinelor specializate în fashion, servicii şi restaurante, precum şi divertismentului. Într-un cadru inedit de expunere, pe două niveluri ale unei cădiri cu spaţii largi, oferind o imagine amplă dar familiară cumpărătorului, dar şi cu acoperiş transparent, cu vedere la cer, AFI Palace a adus la Ploieşti branduri prezente în toate marile capitale europene ale modei, printre care H&M, Nike, Koton, Musette, Otter, Lee Cooper, Il Passo, Kenvelo etc. Pasionaţii de gastronomie vor fi, cu siguranţă, bucuroşi să descopere restaurantele cu specific italian, grecesc, libanez, vietnamez, dar şi cunoscutele produse KFC sau McDonalds. În ceea ce priveşte partea de divertisment, opţiunile sunt numeroase: Cinema City cu 6 ecrane şi Cinema XD (cinema virtual 6 D), patinoar interior, funcţional întregul an, arenă pentru patine sau role, loc de joacă pentru copii, casino MaxBet, jocuri electronice etc. Centrul comercial are,ca ancoră, un hypermarket modern – Cora, care ocupă 13 mii mp şi, în acelaşi timp, devine el însuşi punctul de plecare al unui amplu proiect de reabilitare a zonei, ce include printre altele modernizarea străzilor din vecinătate, lărgirea podului ce traversează pârâul Dâmbu, dezvoltarea unui parc din apropiere.Cumpărătorilor le-au fost puse la dispoziţie şi 1.000 de locuri de parcare, 300 fiind localizate într-o parcare subterană. Întregul proiect, derulat de AFI Europe, a fost finanţat de o cunoscută bancă, ce a asigurat un împrumut de 30 de milioane de euro. În cadrul ceremoniei de deschidere de ieri, David Hay – CEO AFI Europe România – a evidenţiat buna colaborare cu municipalitatea ploieşteană, cu primarul Iulian Bădescu. În acelaşi timp, alături de Israel Vizel – general manager al celui mai de succes centru comercial din România, AFI Palace Cotroceni – David Hay şi-a exprimat convingerea că şi mallul ploieştean va confirma realizarea lui la cele mai înalte standarde europene şi româneşti, oferind cumpărătorilor nu numai produse şi servicii de calitate şi atractive, dar şi accesul la cele mai noi tendinţe în modă, restaurante şi divertisment.
Luiza RĂDULESCU PINTILIE