O delegaţie de reprezentanţi ai autorităţilor prahovene participă, în această săptămână, la Bruxelles, la cea de-a 11-a ediţie a Open Days – Săptămâna europeană a regiunilor şi oraşelor. Subprefectul de Prahova, Rodica Paraschiv, şi consilierii judeţeni Rareş Enescu şi Cătălin Niţă sunt reprezentanţii judeţului la întâlnirile care au loc în cadrul celui mai mare eveniment dedicat politicilor regionale, organizat de Comitetul Regiunilor şi Direcţia Generală pentru Politici Regionale şi Urbane din cadrul Comisiei Europene.
Această ediţie a Open Days de la Bruxelles se axează pe modul în care se pregătesc şi se structurează politicile pentru programele de coeziune aferente perioadei 2014-2020, totalul fondurilor europene fiind de circa 345 de miliarde de euro.
Pe de altă parte, luni, 7 octombrie, delegaţia prahoveană s-a întâlnit cu ambasadorul României la Bruxelles, Ştefan Tinca, cu care au fost abordate teme referitoare la influenţa benefică pe care o au parcurile industriale în dezvoltarea economică a judeţului Prahova. La discuţii a participat, de altfel, şi Ivan Lokere, reprezentantul unuia dintre cele mai mari parcuri industriale private din Prahova.
Separat de întâlnirile avute în cadrul Open Days, tot la Bruxelles, secretarul general al organizaţiei prahovene a PSD, Rareş Enescu, a avut o întâlnire cu liderul PSD Bruxelles, Dan Luca, cu care a discutat despre pregătirea alegerilor europarlamentare, dar şi despre susţinerea proiectelor care au nevoie de sprijinul instituţiilor europene. Rareş Enescu şi Dan Luca au abordat şi posibilitatea organizării unui seminar politic, în data de 17 octombrie, în judeţul Prahova.
V.STOICA