La Complexul Olimpic de la Izvorani s-a desfăşurat, de curând, o nouă ediţie a Campionatului naţional de karate shito-ryu, pentru copii şi tineret. Printre cluburile prezente la competiţie s-a numărat şi CSO Teleajenul Komura Vălenii de Munte, gruparea condusă de antrenorul Nicolae Pătraşcu având patru sportivi în concurs: Cosmin Ciocea, Vlad Stanciu (la copii), Vlad Neacşu, Daniel Puiu (la tineret).
Dintre cei patru sportivi prahoveni, trei au urcat pe podiumul de premiere, cea mai bună performanţă fiind realizată de Cosmin Ciocea. Acesta a câştigat titlul de campion naţional la kumite, categoria 30 kg, având o prestaţie excelentă, în urma căreia a intrat în vizorul lotului României.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.