Purtate la ocazii speciale, tocurile nu îţi vor influenţa în niciun fel sănătatea, însă dacă îi porţi în mod frecvent vei ajunge să îţi afectezi atât sistemul osos, musculatura, cât şi postura. Că vorbim de tocuri de 5, 7 ori 13 cm, efectele sunt aceleaşi.
Există un mit, acela că din cauza încălţărilor stramte ori a celor cu toc vei ajunge să îţi deformezi picioarele şi să îţi apară monturi. Adevărul este că nu toată lumea care va purta încălţări nepotrivite va dezvolta aceste deformări ale labei piciorului, ci doar cele care sunt predispuse, de multe ori mai mulţi membri ai aceleiaşi familii. Tocurile, însă, favorizează apariţia lor.
Pantofii cu toc sunt creaţi pe principii estetice şi de prea puţine ori să fie comozi şi să îţi protejeze piciorul. Iar noi îi alegem întotdeauna în funcţie de modelul care se poartă, nu cel care se potriveşte mai bine conformaţiei noastre. Vrem să părem mai înalte, să avem gleznele mai subţiri şi o postura gratioasa. De aici apar numeroase probleme care ne pun în pericol sănătatea.
Din cauza încălţărilor prea stramte, aşa cum sunt de multe ori pantofii cu toc, mai ales modelul stileto, care se poartă cu precădere sezonul acesta, pe termen lung degetele picioarelor se vor deforma şi ne vom alege cu degete „în ciocan”, extrem de inestetice în sezonul cald, dar şi dureroase.