Biserica “Sfânta Vineri” din Ploieşti, ce are drept protectoare pe Sfânta Parascheva de la Iaşi (în limba greacă paraschevi însemnând “a cincea zi a săptămânii, vineri”), îşi va sărbători hramul pe data de 14 octombrie.
După cum ne-a precizat părintele paroh Petre Mihai de la Biserica “Sfânta Vineri”, încă de duminică, 13 octombrie, la ora 9.00, va fi adusă în curtea bisericii racla ce conţine atât moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, cât şi pe cele ale Sfintei Muceniţe Parascheva de la Roma – care este pomenită în fiecare an pe 26 iulie. Sfintele moaşte, primite cu câţiva ani în urmă de la o biserică din Bucureşti, sunt aşezate într-o raclă din argint aurit realizată la Monetăria Statului. Alături se află o icoană cu cele două sfinte, icoană care, la anul, va fi dusă în atelierele Patriarhiei, pentru a fi argintată şi aurită, după cum ne-a mai precizat preotul paroh.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.