Fosta Mănăstire Vărbila, din comuna prahoveană Iordăcheanu, monument istoric atestat documentar din secolul al XVI-lea, are o nouă înfăţişare, ca urmare a finalizării lucrărilor de restaurare derulate, în mare parte, după încheierea unui contract de finanţare europeană în valoare de circa două milioane de euro.
La mijlocul acestei săptămâni, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a participat, alături de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova – Laurenţiu Rebega, directorul adjunct al Direcţiei Organism Interimar POR – Mariana Vişan, primari şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură din judeţ şi consilierii judeţeni Rareş Enescu şi Cătălin Niţă, la evenimentul care a marcat finalizarea lucrărilor de restaurare a complexului arhitectural de la Vărbila.
Unul dintre cele mai vechi aşezăminte religioase, ansamblul fostei Mănăstiri Vărbila, înscris în lista monumentelor istorice ale judeţului Prahova, se află la circa 20 de km depărtare faţă de municipiul Ploieşti, în satul Vărbila, comuna Iordăcheanu. Mănăstirea, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este atestată documentar la începutul veacului al XVI – lea şi face parte din categoria monumentelor istorice grupa A, de valoare naţională şi universală.
Proiectul de restaurare a mănăstirii reprezintă o contribuţie substanţială la păstrarea identităţii culturale şi valorificarea atracţiilor turistice aferente acestei zone. Cu sprijin nerambursabil Regio, s-au realizat lucrări de restaurare a Casei Egumeneşti şi dotarea acesteia, a zidului de incintă, a picturii interioare, precum şi a catapeteasmei. Totodată, s-au realizat amenajări interioare şi exterioare, peisagistice în incinta Ansamblului Medieval al fostei Mănăstiri Vărbila.
Întregul complex restaurat, Casa Egumenească – cu expoziţiile permanente, amplasamentul complexului pe „Drumul Vinului”, în mijlocul unei perdele de pădure de peste 2000 de hectare, simplitatea vieţii localnicilor, conservarea tradiţiilor şi vecinătatea cu alte obiective istorice precum Biserica de Lemn a Reginei Maria, aflată la Jercălăi, Complexul religios de la Apostolache, Biserica Galbenă şi Conacul Bellu de la Urlaţi, Casa Memorială Constantin Stere de la Bucov sunt tot atâtea argumente care pledează pentru atribuirea complexului de la Vărbila a titlului de comoară a patrimoniului naţional cultural şi spiritual.
V.S.














