În cursul a numai trei zile (intervalul 13-15 septembrie 2013), oamenii legii de la ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova au constatat, în mediul rural, peste 50 de infracţiuni – dintre care 18 în flagrant – şi alte peste patru sute de contravenţii. Cuantumul amenzilor date în acest interval s-a ridicat la peste 50.000 de lei. Din totalul contravenţiilor constatate în Prahova, majoritatea au reprezentat încălcări ale Legii nr. 61/1991 – tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi ale Legii nr.12/1990 – privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
La nivel naţional, potrivit datelor centralizate de către Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), în acelaşi interval menţionat, ca urmare a acţiunilor desfăşurate pe linie de ordine publică, au fost constatate peste 400 de infracţiuni – dintre care aproximativ 250 în flagrant.
Totodată, poliţiştii au aplicat amenzi însumând peste 2.500.000 de lei, în contul a aproximativ, 14.000 de contravenţii constatate (încălcări ale Legii nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, ale Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite).
În afară de sancţiunile amintite mai sus, atât la nivel judeţean, cât şi naţional, au mai fost sancţionate infracţiuni şi contravenţii la regimul circulaţiei sau pentru evaziune fiscală, înşelăciuni, furturi ş.a.m.d.
În context, ca urmare a controalelor derulate pe şoselele din judeţ, în intervalul 13 – 15 septembrie 2013, au fost puse în aplicare 26 de acţiuni pe linie de poliţie rutieră, fiind controlaţi cu aparatul etilotest peste 500 de şoferi şi verificate aproximativ 200 de autovehicule de transport persoane şi mărfuri. Poliţiştii au constatat 16 infracţiuni şi aproape 1.400 de contravenţii. Au fost reţinute 32 de permise de conducere.
(F.T.)