Hotărâți să răzbune înfrângerea la limită cu Radnicki Kragujevac, campionii României au reușit o prestație solidă împotriva semifinalistei din Ucraina, Halychyna Lvov. Și cum ultima impresie contează întotdeauna, ploieștenii și-au adjudecat victoria, scor 79-72, echilibrând bilanțul amicalelor din Serbia. Două succese și tot atâtea eșecuri au bifat Burlacu și compania în țara vecină, revenirea acasă aducându-le, la finele săptămânii, o nouă provocare – Cupa Steaua.
Arnautovic pare să fi găsit formula standard pe care CSU Asesoft o va alinia în noul sezon. Dunn, Mohammed, Flowers, Burlacu și Tica au început din primul minut și împotriva Halychynei, una dintre echipele cu pretenții în campionatul Ucrainei. Dunn a explodat în primele zece minute, izbutind tot atâtea puncte după câteva acțiuni personale care i-au lăsat fără replică pe adversari. Printr-o apărare atentă și un atac generos, „alb-albaștrii” au intrat în sfertul doi cu 25-18, iar Arnautovic a început să ofere varietate, prin venirile de pe bancă ale lui Guțoaia, Szijarto, Negoițescu și Adamovic. Fostul jucător al lui U Mobitelco, americanul Kyndall Dikes, a înscris 4 puncte în prima repriză, asta în vreme ce Vladan Vukosavljevic, pivot sârb trecut prin curtea lui Hemofarm, în sezonul 2007-2008, și-a trecut în cont 11 puncte.
Cititi mai multe pe www.csuasesoft.ro .