Ieri dimineaţă, un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Ploieşti, a fost găsit mort, în imobilul în care locuia, situat pe strada Andrei Mureşanu. Potrivit poliţiştilor de la IPJ Prahova, se pare că bărbatul s-a sinucis cu o armă de vânătoare, nefiind cunoscute, deocamdată, cauzele care au condus la tragica decizie. Potrivit medicului Daniel Nicolae, şeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova, cadrele medicale sosite la locul tragediei nu au mai putut face nimic altceva decât să constate decesul bărbatului.
Soţia victimei a fost transportată la Spitalul Judeţean Ploieşti, ea fiind în stare de şoc psihic. Ieri, oamenii legii de la Serviciul Omoruri din cadrul IPJ Prahova au demarat cercetările pentru a stabili cauzele tragediei.
(F.T.)