CSU Asesoft – Timba Timişoara, astăzi, ora 18:00
Un ciclu de doi ani se încheie, în această seară, pentru iubitorii de baschet din Brazi. Comuna de lângă Ploieşti ce respiră un aer european îi va găzdui, pentru ultima dată, pe campionii României, având, din partea acestora, promisiunea fermă a unei victorii de „rămas bun” înaintea revenirii în Sala Olimpia.
Ca şi calificată în sferturile Cupei României, după victoria la 22 de puncte obţinută în prima manşă, echipa CSU Asesoft vrea să le ofere localnicilor din Brazi un „autograf de colecţie”, la doi ani distanţă de la prima întâlnire. Pe 16 septembrie 2011, ploieştenii păşeau cu dreptul în recent construita sală din comună, bifând o victorie cu 78-76 în faţa Energiei Rovinari. Se juca, de asemenea, în Cupa României şi, coincidenţă sau nu, tot în optimi.
„Oamenii din Brazi ne-au primit cu multă căldură, au încercat să ne creeze toate condiţiile pentru a ne desfăşura activitatea cât mai bine. Într-o sală mică, pe care autorităţile locale au avut grijă să o cosmetizeze în timp, prin montarea unor scaune rabatabile şi a unei noi tribune, am trăit momente frumoase, am cucerit două titluri şi am găzduit nume importante din baschetul european, în grupele EuroChallenge. Ne vom întoarce la Ploieşti, dar, înainte de a face asta, vrem să le oferim fanilor noştri din comună şi tuturor partnerilor, drept mulţumire, o ultimă victorie în sala din Brazi”, a precizat preşedintele executiv al Asesoftului, Ionuţ Georgescu.

Iese Mohammed, intră Lee

Partida din această seară va consemna debutul finlandezului Gerald Lee în tricoul campioanei. Sosit în urmă cu o săptămână la Ploieşti, după încheierea acţiunii la prima reprezentativă, „nordicul” va fi trecut în raport de către Vladimir Arnautovic, care a hotărât să-l menajeze, pentru acest joc, pe americanul Alhaji Mohammed. Acesta din urmă a suferit o entorsă la încheietura mâinii drepte şi a fost supus unor injecţii, tocmai în ideea de a se grăbi procesul de refacere. Deşi s-a antrenat normal în ultimele două zile, Mohammed nu va forţa în această seară pentru a nu risca o recidivă.

S-a schimbat programul

Programat, iniţial, să se desfăşoare pe data de 3 octombrie, meciul amical dintre CSU Asesoft şi Steaua CSM Bucureşti se va disputa o zi mai târziu, în Sala Olimpia, cel mai probabil de la ora 20:00. Jocul va fi precedat de un spectacol de prezentare a noii echipe a campionilor, o demonstraţie de breakdance şi multe alte surprize pentru fani.
Bogdan CHITIC