Zeci de persoane urmărite – au fost depistate

În intervalul 31 august – 6 septembrie 2013, autorităţile de aplicare a legii din România au localizat, pe teritoriul ţării noastre, în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului Sirene, zeci de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen).
Astfel, poliţiştii români au pus în aplicare 14 mandate europene de arestare, au depistat alte 41 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară. Totodată, pe teritoriul României, au fost identificate 34 de autoturisme care erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale. De asemenea, 50 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor.

A crescut cantitatea colectată de lapte de vacă

În luna iulie a acestui an, cantitatea colectată de lapte de vacă de la exploataţiile agricole şi centre de colectare a ajuns la 86.394 tone, cu 647 de tone mai mult decât în luna anterioară, ceea ce indică o creştere de 0,7% faţă de iunie 2013. De asemenea, comparativ cu iulie 2012, creşterea cantităţii de lapte colectată este de 4,4%, precizează un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică. În ceea ce priveşte produsele lactate, cea mai mare creştere a producţiei în luna iulie 2013 faţă de luna anterioară a avut loc la brânzeturi, inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă (87,7% din producţia totală de brânzeturi), cu 647 tone (+9,3%), urmate de lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) cu 517 tone (+3,9%) şi de smântâna de consum cu 27 tone (+0,7%). Luna trecută, au scăzut în schimb producţiile de unt (-3,8%) şi lapte de consum (-4,2%), faţă de iunie 2013.

România riscă să plătească o amendă substanţială

Leonard Orban, fost ministru al Afacerilor Europene, a spus că ţara noastră riscă să plătească o amendă substanţială dacă nu îşi îndeplineşte anumite obligaţii asumate. „Potrivit Tratatului de aderare în ceea ce priveşte domeniul mediului, România are cele mai multe obligaţii de îndeplinit. Multe dintre planurile asumate de statul roman ar trebui să fie gata până la 1 ianuarie 2015, atunci când va începe următorul exerciţiu bugetar în Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte apa, canalul şi staţiile de epurare, există posibilitatea unei proceduri de infringement. Dacă lucrările nu vor fi gata, vom primi o somaţie şi vom fi verificaţi de către Comisia Juridică a Uniunii Europene. În cazul în care nu vom aduce lucrurile la forma promisă, există posibilitatea ca statul să primească o amendă, precum şi plata unei penalizări zilnice, până la finalizarea obligaţiilor”, a precizat Leonard Orban.