La doi ani de la inaugurarea stadionului „Ilie Oană”, suporterii Petrolului au, în sfârşit, parte de un magazin oficial al echipei chiar în incinta arenei, mai exact la peluza dinspre strada Alexandru Vlahuţă. A fost deschis aseară, în prezenţa directorului executiv Alexandru Crângu, a team managerului Cristi Vlad şi a jucătorilor Laurenţiu Marinescu, Alexandru Benga, Guilherme şi Romario, circa 200 de fani fiind dornici să intre în posesia noului echipament de joc al „lupilor”, în special, dar şi a altor produse inscripţionate cu sigla Petrolul. Şi, timp de vreo oră, a fost coadă la singura casă a magazinului (cam puţin o casă pentru o zi de meci, mai ales), cele mai vândute fiind tricourile galbene de joc, în ciuda preţului nu tocmai mic: 149.9 lei.

Sigur, toată lumea a fost curioasă să afle preţurile diferitelor produse din magazin, aşa că iată care e, în mare, oferta din acest moment: tricou oficial joc (galben, albastru sau roşu, varianta de rezervă) – 149.9 lei, şort oficial joc – 129.9 lei, jambiere – 29.9 lei, trening – 299.9 lei, geacă iarnă lungă – 449.9 lei, mănuşi portar – 79.9 lei, fular – 29.9 lei, geantă mare – 219.9 lei, calendar – 29.9 lei, set pixuri – 44.9 lei, umbrelă – 29.9 lei, mouse pad – 15.9 lei, halbă – 12.9 lei, pahar – 8.9 lei, scrumieră – 29.9 lei. Pentru tricouri, există şi opţiunea inscripţionării propriului nume pe spate, precum şi a sponsorilor, preţul pentru această operaţiune fiind de 30 de lei pentru toate însemnele şi la jumătate dacă se solicită doar scrierea numelui.

Din păcate, gama de produse nu a fost una extrem de bogată la capitolul „suveniruri”, însă Octav Preda, responsabil de marketing în cadrul clubului, a explicat: „Din nefericire nu am reuşit astăzi să umplem magazinul cu toate suvenirurile pe care ni le-am propus, dar în zilele următoare se vor găsi şi astfel de produse, de la ac, agrafă, la brelocuri, desfăcătoare de sticle şi tot felul de astfel de produse. Îi rugăm pe suporteri să vină la magazin în fiecare zi, să încerce să caute noutăţile nu doar în zilele în care sunt meciuri, pentru că vor avea de unde alege. Se poate găsi toată gama Puma, tricouri, jambiere, ghete, practic tot ce înseamnă echipamentul de fotbal şi cu ce se pregăteşte echipa, dar şi unele produse nepersonalizate cu brandul Petrolul, pentru că există şi un colţişor în magazin cu astfel de marfă”.

Prezent în magazin, „căpitanul” Petrolului, Laurenţiu Marinescu, a spus: „Mă bucur că avem acest nou magazin, pentru că aveam nevoie. Avem suporteri care ne susţin meci la meci şi meritau să aibă unde să vină pentru a-şi cumpăra produse cu însemnele clubului”. El nu a venit singur la inaugurare, ci împreună cu fiica sa de un an şi două luni, Sara, la fel procedând şi Alexandru Benga, fundaşul „lăudându-se” tot cu o fetiţă, Natalia, în vârstă de 11 luni.

Magazinul va avea un program extrem de generos, 10.00 – 21.00 în fiecare zi, inclusiv în weekend, iar în curând nu va fi singurul din Ploieşti (după ce la locaţia de la Winmarkt Omnia s-a renunţat), întrucât se va deschide unul şi în incinta Ploieşti Shopping City, la parter, în zona intrării dintre cinematograf.

Sursa www.fairplaydeprahova.ro