După lecţia de baschet predată în capitală, la Cupa Steaua, ploieştenii intră în linie dreaptă cu pregătirile pentru noul sezon. Ultimele trei meciuri amicale ale băieţilor lui Arnautovic, înaintea debutului în Cupa României, se „concentrează” în Bănie sub forma unui patrulater la care vor mai lua parte gruparea gazdă, SCM U Craiova, Energia Rovinari şi BCM U Piteşti.
Cifrele campioanei de la finele săptămânii trecute vorbesc de la sine despre forţa ofensivă a unei echipe care creşte, de la un meci la altul, în mod constant. Pus în situaţia de a alege în permenţă cele mai bune soluţii pentru aşezarea jocului tactic al formaţiei ploieştene, Arnautovic a încercat, pe cât posibil, să le acorde şanse egale tuturor componenţilor lotului.
Dunn şi Adamovic şi-au împărţit în mod echitabil minutele pe poziţia 1, Mohammed şi Flowers au fost înlocuiţi cu succes, de fiecare dată, de către Szijarto şi Guţoaia, iar tripleta Burlacu – Zekovic – Tica a „scos untul” din adversari, sub panouri. Punând la socoteală şi faptul că finlandezul Gerald Lee se află în continuare la Campionatul European, unde Finlanda a pătruns în faza a doua a grupelor, avem, per ansamblu, imaginea unei rotaţii adânci, împrospătată, deseori, cu „sânge” tânăr, din partea lui Negoiţescu, Dumitrescu sau Movileanu.
În aceste condiţii, patrulaterul de la Craiova nu se poate îndrepta decât spre un singur deznodământ, într-o „Polivalentă” ultramodernă, unde, cu siguranţă, „leii” din Bănie vor avea și ei un cuvânt de spus în faţa propriilor fani. Asemănător turneului din capitală, campionii vor deschide primele două zile, de la ora 18:00, cu Energia Rovinari şi BCM U Piteşti, urmând ca vineri, de la ora 19:00, meciul dintre CSU Asesoft şi SCM U Craiova să tragă cortina asupra competiţiei.
Sursa www.csuasesoft.ro