La data de 1 septembrie a.c. au fost demarate, în toată țara, controale pentru combaterea evaziunii în domeniul panificaţiei, fiind efectuate controale de la producători până la cei care vând produsul finit către populaţie, fiind vizate inclusiv zonele în care se exportă cereale.
Astfel, în perioada 1 – 6 septembrie, la nivel naţional, s-au desfăşurat acţiuni la care au participat poliţişti din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi.
Cei aproape 100 de poliţişti prahoveni au efectuat peste 100 de controale la societăți comerciale, la persoane fizice, fiind verificate și mijloace de transport.
Polițiștii au depistat 2 infracţiuni. De comiterea acestora sunt suspectate 4 de persoane.
În cadrul dosarelor penale constituite, au fost indisponibilizate produse în valoare de 826.632 lei.
De asemenea, au fost aplicate 38 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a sancţiunilor contravenționale aplicate se ridică la 15.310 lei, iar a bunurilor ridicate urmare a acestora se ridică la 4.530 lei.