La Complexul Kaufland din Câmpina, sunt peste 25 de locuri de parcare rezervate persoanelor cu handicap care vin aici pentru a-şi face cumpărăturile. Aproape toate, cu excepţia câtorva – cele mai îndepărtate de intrarea în complex – sunt zilnic ocupate de persoane care nu par a avea vreun handicap. Poate doar unul al bunului-simţ. Asociaţia “Mara – Un strop de speranţă”, care promovează drepturile copiilor cu handicap din zona Câmpina, a atras atenţia asupra ocupării abuzive a acestor parcări destinate semenilor noştri ce s-ar descurca mai greu fără ele. Adrian Fâţă, unul dintre fondatorii asociaţiei, a ridicat această problemă – de moralitate, până la urmă -, printr-un comunicat, lansând următorul îndemn celor în culpă: “Mi-ai luat locul, ia-mi şi handicapul!”. Conducerea asociaţiei a trimis autorităţilor locale comunicatul respectiv, sperând ca instituţiile abilitate de lege să se implice în rezolvarea acestei probleme şi în repararea nedreptăţii care face ca locurile rezervate unor semeni ai noştri cu nevoi speciale să nu poată fi folosite în totalitate de către aceştia. Cei mai cârcotaşi şi mai săraci din punct de vedere al spiritului civic dintre şoferii care parchează pe aceste locuri ar putea susţine că locurile rezervate persoanelor cu dizabilităţi sunt oricum prea multe şi că niciodată ele nu se vor ocupa cu maşinile acestor persoane. Poate fi perfect adevărată această ipoteză, dar respectul faţă de semenii lor şi faţă de lege, până la urmă, ar trebui să oblige şoferii cărora nu le sunt destinate respectivele locuri să nu le ocupe abuziv. Nemaivorbind de faptul că nimeni nu poate interpreta după bunul plac politica de administrare a parcărilor interioare ale complexului de către conducerea concernului Kaufland. “Zilnic, de la deschiderea programului şi până la încheierea acestuia, în parcarea amenajată a SC Kaufland din Câmpina, şoferii parchează autovehiculele pe locurile special destinate persoanelor cu handicap. […] Luând legatura, la ghişeul “Informaţii” din incinta supermarketului, cu una dintre angajate, aceasta ne-a explicat faptul că nu au decât un singur paznic, care nu poate face faţă numărului enorm de maşini din parcare. […] Considerăm că acest lucru este inadmisibil şi contravine întru totul legii, în primul rând regulilor de bune maniere ale cetăţenilor din municipiul Câmpina. Persoanele care au o dizabilitate şi care doresc să meargă la cumpărături în magazinul anterior menţionat, la orice oră ar dori să vină, nu au altă soluţie decât să parcheze maşina la cel puţin 50-100 de metri de intrarea în complex. O persoană fără nicio problemă poate parcurge această distanţă în maximum două minute, însă pentru o persoană cu handicap această distanţă poate însemna enorm de mult dacă afară sunt şi 40 de grade sau dacă plouă torenţial. Lipsa de respect faţă de această categorie de persoane ne-a făcut să nu rămânem indiferenţi. Astfel, vom sesiza conducerea complexului respectiv, Primăria Câmpina şi Poliţia Locală despre aceste lucruri revoltătoare. Am dori să ştim cine este răspunzător pentru toate aceste nereguli, iar cei care au atribuţii pe linie de sancţionare a acestor persoane care parchează neregulamentar să îşi îndeplinească întru totul fişa postului”, se arată, printre altele, în comunicatul de presă al Asociaţiei “Mara – Un strop de speranţă”.
Adrian BRAD














